Biserica Oratoriului-visul va deveni realitate

Putini stiu ca unul dintre visele noastre cele mai importante este acela de a avea într-o zi, în curtea spatioasa a Oratoriului, o biserica, un spatiu sacru destinat în primul rând tinerilor si activitatilor religioase ale Oratoriului.
Desi exista proiectul si autorizatiile, costurile ridicate ale acestuia cereau din partea comunitatii noastre o încredere totala în Provienta . Si, ca întotdeauna, Dumnezeu nu ne-a lasat sa asteptam prea mult, ajutându-ne sa obtinem în mod neasteptat o parte din banii necesari constructiei, chiar de sarbatoarea Sfântului Leonardo Murialdo, patronul nostru. Astfel, constructia bisericii va începe în perioada imediat urmatoare, dupa proiectul existent.
Biserica va avea hramul de Nasterea Sfintei Fecioare Maria, pe 8 septembrie. Desigur, pentru finalizarea constructiei avem nevoie de ajutorul tuturor prietenilor Oratoriului si de al donatorilor pe care Providenta ni-i va trimite.