Suflet de mamă, suflet de femeie

Miercuri, 7 martie 2007, în cadrul parteneriatului cu Fundaţia Leonardo Murialdo, Şcoala Generală nr. 1 din Popeşti-Leordeni a susţinut în sala de festivităţi a Fundaţiei spectacolul “Suflet de mamă, suflet de femeie”. Spectacolul, impresionant sub aspect artistic, a fost dedicat de elevi tuturor femeilor, mame, bunicuţe sau cadre didactice. La realizarea spectacolului şi-au adus aportul corul şcolii, trupa de dansuri, echipa de teatru, numeroşi recitatori dar şi o mică dar minunată pereche de dansatori latino. La final au fost oferite flori tuturor femeilor cărora le-a fost dedicată serbarea.